DECLARARE NAŞTERE COPIL

 

  Înregistrarea naşterii în cazul nou-născuţilor, se face în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului. Declararea naşterii se poate face de oricare dintre părinţi, iar dacă, din diferite motive, nu o pot face, obligaţia declarării revine medicului, persoanelor care au fost de faţă la naştere sau personalului din unitatea medicală în care a avut loc naşterea, rudelor sau vecinilor care au luat cunostinţă despre naşterea unui copil. 

Situaţii

1. Înregistrarea naşterii copilului din căsătorie - Acte necesare:
    - certificatul medical constatator al naşterii;
    - certificatul de căsătorie al părinţilor copilului;
    - actele de identitate ale părinţilor.
2. Înregistrarea naşterii copilului din afara căsătoriei - Acte necesare:
    - certificatul medical constatator al naşterii;
    - certificatul de naştere al mamei copilului;
    - actul de identitate al mamei.

Recunoaşterea nou-născutului de către tată:
    - actul de identitate al tatălui;
    - declaraţie scrisă de recunoaştere a minorului de către tată, dată în faţa ofiţerului de stare civilă sau a notarului public;
    - timbru fiscal de 2 lei. 

  Pentru a descărca formularul "model declaraţie recunoaştere copil " - descarcă formularul

3. Înregistrarea copilului născut mort
     Termen de înregistrare: 3 zile de la data naşterii.
4. Înregistrarea copilului născut viu care a decedat în intervalul celor 15 zile
     Termen de înregistrare: 24 de ore de la data decesului.
5. Situaţii în care declararea copilului se face după expirarea termenelor prevăzute de lege
 ■  Până într-un an de la naşterea copilului - înregistrarea naşterii se face cu aprobarea primarului localităţii unde a avut loc naşterea- Acte necesare:
    - certificatul medical constatator al naşterii;
    - certificatului de căsătorie al părinţilor copilului;
    - actele de identitate ale părinţilor;
    - declaraţia scrisă în care se arată motivele pentru care s-a întârziat înregistrarea naşterii.
 ■   După un an de la naşterea copilului - înregistrarea naşterii se face prin hotărâre judecătorească, definitivă şi irevocabilă prin care se dispune încuviinţarea tardivă a naşterii.

Numele copilului este cel al părinţilor.
Excepţie: În cazul în care părinţii au nume diferite, părinţii hotărăsc de comun acord care va fi numele copilului. În situaţia în care nu ajung la un acord comun, numele va fi stabilit prin dispoziţie de către primarul localităţii.
Acte necesare:
    - certificatul medical constatator al naşterii;
    - certificatului de căsătorie al părinţilor copilului;
    - actele de identitate ale părinţilor;
    - declaraţia scrisă, semnată de ambii părinţi, din care să rezulte numele copilului, dată în faţa ofiţerului de stare civilă.
Notă:   În cazul părinţilor care nu se înţeleg cu privire la numele copilului Primarul localităţii unde se înregistrează naşterea, prin dispoziţie va decide numele copilului.

Cazuri speciale

Copil găsit

  Întocmirea actului de naştere se face în termen de 30 de zile, de la data găsirii copilului, la primăria unde a fost găsit.
Persoana care a găsit copilul are obligaţia ca în termen de 24 de ore să anunţe poliţia şi să prezinte copilul cu toate obiectele şi înscrisurile aflate asupra acestuia.
Acte necesare:
    - declaraţia scrisă a persoanei care l-a gasit ori referatul reprezentantului S.P.A.S., din cadrul unităţii administrativ-teritoriale în raza căreia a fost găsit copilul;
    - procesul-verbal întocmit şi semnat de reprezentantul unităţii de poliţie competenţe, de medic şi de reprezentantul S.P.A.S.;
    - dispoziţia de stabilire a numelui şi prenumelui, emisă de primar, pentru situaţiile În care nu se cunosc numele de familie şi prenumele copilului
    - expertiza medico-legală privind stabilirea sexului şi a vârstei aproximative ale copilului.

Copil abandonat de către mamă în unităţi sanitare

   Înregistrarea naşterii se face în termen de 30 de zile
Acte necesare:
    - procesul-verbal de constatare a părăsirii copilului, semnat de reprezentantul D.G.P.C, de reprezentantul poliţiei şi de cel al maternităţii;
    - certificatul medical constatator al naşterii;
    - dispoziţia de plasament în regim de urgenţă;
    - comunicarea poliţiei cu privire la rezultatul verificărilor privind identitatea mamei;
    - dispoziţia de stabilire a numelui si prenumelui, emisă de primar, pentru situaţiile în care nu se cunosc numele de familie şi prenumele copilului;
    - declaraţia de înregistrare a naşterii.  

Eliberarea certificatelor la cerere

În situaţia în care au fost pierdute, sustrase sau deteriorate, certificatele de naştere se pot elibera la cerere. (vezi model cerere eliberare certificat)
Certificatul de naştere se eliberează: 
    - la cererea titularului actului de naştere;
    - la cererea unuia din părinţi sau a reprezentantului legal, când solicită certificatul unui minor cu vârsta până în 14 ani; 
  Depunerea cererii de eliberare a certificatului de stare civilă se poate face personal de către una dintre persoanele menţionate mai sus sau de către o alta persoană ce are procură specială în acest sens. Din procura specială trebuie să rezulte că solicitantul este împuternicit de persoana îndreptătiţă, să-l reprezinte la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor sau, după caz, la primăria localităţii unde se află actul de naştere.
  Procura specială poate fi autentificată de oricare dintre următoarele autorităţi:
    - Notar public din România;
    - Misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din ţara în care se află părinţii;
    - Notar public străin, procura urmând a fi supralegalizată sau după caz apostilată, conform Convenţiei de la Haga din 5 octombrie 1961.
NotăNu mai este necesară apostilarea sau supralegalizarea dacă România are încheiate tratate sau convenţii bilaterale de asistenţă juridică în materie civilă care prevăd scutirea de supralegalizare sau apostilare. 

   Pentru a descărca formularul "model cerere eliberare certificat"descarcă formularul