DIVORŢUL ADMINISTRATIV

 

    Potrivit dispoziţiilor art. 164 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă, aprobată prin H.G. 64/2011, ofiţerul de stare civilă poate constata desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi. 
    Cererea de divorţ pe cale administrativă se face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor.

Pentru a descărca formularul "Model cerere de divorţ" - descarcă formularul

  În cererea de divorţ fiecare dintre soţi va declara pe proprie răspundere că:

      - este de acord cu desfacerea căsătoriei
      - nu au copii minori cu celălalt soţ, născuţi din căsătorie sau adoptaţi
         împreună cu acesta 
      - nu este pus sub interdicţie
      - nu a mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei.

    În aceeaşi cerere, soţii vor declara pe proprie răspundere şi adresa ultimei locuinţe comune şi numele pe care fiecare sau, după caz, numai unul dintre aceştia, urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei. 

    La depunerea cererii de divorţ sunt necesare următoarele documente:

    - certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, în original şi copie;
    - documentele cu care se face dovada identităţii, în original şi copie.
    - în situaţia în care ultima locuinţă comună declarată nu este aceeaşi cu domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi înscris/ă în actele de identitate, se va da o declaraţie în faţa ofiţerului de stare civilă.

    La expirarea termenului de 30 de zile calendristice, ofiţerul de stare civilă delegat verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, solicitând o declaraţie de menţinere a cererii de divorţ.  (descarcă formularul)

    În situaţia în care ambii soţi sau numai unul dintre aceştia înţeleg/înţelege să renunţe la divorţ, completează o declaraţie de renunţare la cererea de divorţ.  (descarcă formularul)

    În cazul cetăţenilor străini certificatele de naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate conform convenţiilor internaţionale şi tratatelor încheiate între România şi statele ai căror cetăţeni sunt.
    În cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorţ se face în prezenţa unui traducător autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui interpret.