SERVICIUL STARE CIVILǍ

 

 

Serviciul Stare Civilă are următoarele atribuţii principale:

   ◙ îndrumă şi  controlează cel puţin o dată pe an activitatea de stare civilă pe teritoriul judeţului, pe baza programului întocmit la începutul fiecărui an, aprobat de preşedintele Consiliului Judeţean şi avizat de secretarul judeţului; 

   ◙ ţine evidenţa şi răspunde de buna conservare şi asigurarea securităţii registrelor de stare civilă exemplarul II, a celorlalte documente aflate în arhiva stării civile, precum şi a ştampilelor pentru menţiuni; 

   ◙ eliberează extrase de pe actele de naştere, căsătorie şi deces la cererea autorităţilor publice prevăzute art. 72 din legea nr. 119/1996, republicată; 

   ◙ întocmeşte anual necesarul de certificate, registre de stare civilă şi cerneală specială, pentru anul următor, pe care le comunică Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date; 

   ◙ înregistrează în registrul de intrare-ieşire, operează în registrele exemplarul II, în termenele legale, comunicările de menţiuni, restituie menţiunile incomplete sau completate greşit (pentru care ţine o evidenţa separată); 

   ◙ desemnează un reprezentant care să participe la concursurile organizate în vederea încadrării personalului de specialitate în domeniul stării civile. 

   ◙ asigură consiliere de specialitate în vederea soluţionarii unor speţe din domeniul stării civile sesizate de serviciile publice comunitare locale şi primăriile din judeţ; 

   ◙ sesizează D.E.P.A.B.D. şi organele de Inspectoratului Judeţean de Poliţie în cazul dispariţiei unor documente de stare civilă cu regim special de la  oficiile de stare civilă din cadrul primăriilor; 

   ◙ asigură prezenţa unui reprezentant la predarea-primirea gestiunii de stare civilă, cu ocazia schimbării din funcţie a personalului cu atribuţii de stare civilă, sau când, din diferite motive, acesta trebuie înlocuit pe o perioadă mai mare de 30 de zile; 

   ◙ asigură instruirea ofiţeriilor de stare civilă pentru perfecţionarea pregătirii profesionale a acestora.  Programul de desfăşurare a instructajelor se întocmeşte la începutul fiecarui an; 

   ◙ întocmeşte situaţii statistice semestriale privind activitatea de stare civilă din judeţ, precum şi a serviciului de stare civilă din cadrul D.J.E.P.; 

   ◙ se îngrijeşte de reconstituirea, prin copiere, a registrelor de stare civilă pierdute ori distruse – parţial sau total – după exemplarul existent în arhiva proprie, certificând exactitatea datelor înscrise; 

   ◙ primeşte şi distribuie în teritoriu listele de coduri numerice precalculate şi verifică modul de atribuire, gestionare şi înscriere a lor în actele de stare civilă; 

  ◙ constată contravenţiile prevăzute de art.135 alin.1 lit. „f” si „g” din Legea nr. 272/2004, precum şi contravenţiile săvârşite pe linie de stare civilă prevăzute de Legea nr. 119/1996, republicată; 

  ◙ controlează şi coordonează cel puţin de două ori pe an activitatea de stare civilă desfăşurată de birourile de evidenţă a persoanelor din cadrul serviciilor publice de evidenţă a persoanei municipale şi orăşeneşti. După fiecare control se va întocmi un proces-verbal care va cuprinde şi termene de rezolvare a deficienţelor; 

   ◙ întocmeşte referate privind concluziile rezultate în urma verificărilor şi investigaţiilor efectuate în dosarele de schimbare a numelui pe cale administrativă şi face propuneri motivate de aprobare sau respingere a cererii pe care le prezintă Preşedintelui Consiliului Judeţean spre aprobare sau eventual, respingere; 
 ◙ primeşte, verifică şi întocmeşte avizul favorabil sau nefavorabil în vederea transcrierii actelor de stare civilă având în vedere referatul motivat al ofiţerului de stare civilă şi al actelor doveditoare depuse la dosar. 

  ◙  primeşte, verifică şi întocmeşte avizul favorabil sau nefavorabil în vederea rectificării actelor de stare civilă având în vedere referatul motivat al ofiţerului de stare civilă şi al actelor doveditoare depuse la dosar. 

  ◙ solicită, centralizează şi întocmeşte situaţiile statistice şi sintezele ce conţin activităţile desfăşurate lunar, trimestrial şi anual de către serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, conform indicatoriilor de stare civilă solicitaţi de D.E.P.A.B.D. (transcrieri, schimbări de nume, identificări persoane, stabilirea identității unor categorii de persoane, etc.) cu respectarea strictă a termenelor; 

   ◙ colaborează cu structurile subordonate ale Direcţiei Generale de Paşapoarte, ale Serviciului Cazier şi Evidenţă Operativă, ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice pentru realizarea sarcinilor comune, precum şi în scopul optimizării activităţii specifice; 

   ◙ păstrează confidenţialitatea datelor de stare civilă la care au acces funcţionarii publici din cadrul serviciului;